Eliade si serile tarzii de toamna…

“De un singur lucru era sigur: ca nu voi fi niciodata premiant, ca de-abia voi izbuti sa trec dintr-o clasa intr-alta.(…)Din clasa intai si pana la sfarsitul liceului, m-am simtit intotdeauna atras de “materiile” care nu se aflau in programul anului sau de discipline si autori care nu se invatau la liceu.(…)Tot ceea ce eram silit sa invat isi pierdea interesul, devenea o “materie” ca oricare alta, buna pentru a fi memorizata de tocilari si premianti. Oroarea pe care o aveam de manualele didactice si de programe a luat, cu timpul, proportii patetice.”

“Incepusera crizele de melancolie cu care era sa ma lupt multi ani dupa aceea. Mi-a trebuit o mare incordare a vointei ca sa pot rezista celor dintai accese de tristete. Se dezlantuiau pe neasteptate, catre apusul soarelui, si la inceput nu intelegeam ce se intampla cu mine; credeam ca e oboseala pricinuita de lipsa somnului. Dar zadarnic incercam sa ma odihnesc, sa ma culc chiar. Nu izbuteam sa adorm. Nu eram vlaguit, nu ma simteam obosit-ci doar sentimentul acela teribil al iremediabilului. Sentimentul ca pierdusem ceva, esential, de neinlocuit, si ma aflam fara rost in viata, ca n-avea nici un sens sa imi pierd timpul citind sau scriind, ca de fapt, nimic nu mai avea sens: nici muzica, nici excursiile sau plimbarile, nici petrecerile cu prietenii. Ma chinuiam sa identific ce “pierdusem” si uneori mi se parea ca e vorba doar de copilaria mea, de anii de la Ramnicul Sarat si Cernavoda, de primii ani de la Bucuresti, care acum imi pareau incarcati de beatitudine si miracole. Era destul sa imi amintesc de un amanunt din copilarie-un pom de Craciun, trasura de la Cernavoda, o rochie a mamei, uniforma de parada a tatei- ca sa ma podideasca lacrimile.(…)Mi-era atat de greu sa ma apar pentru ca izvoarele tristetilor mele erau numeroase si ascunse.”

“O asemenea intalnire -decisiva si pentru mine si pentru soarta romanului Romanul adolescentului miop -a fost Un om sfarsit a lui Giovanni Papini.(…) Nu imi puteam imagina atunci ca pot semana atat de mult cu altcineva. Ma regaseam aproape de-a-ntregul in copilaria si adolescenta lui Papini. (…)Recitind Un om sfarsit, aveam impresia ca sunt doar replica lui Papini. Entuziasmului meu i-au urmat indoiala, gelozia, furia la gandul ca atatea capitole din Romanul adolescentului miop vor fi socotite copiate sau cel putin inspirate din Un om sfarsit.”

“Uneori ma intrebam daca sunt indragostit. Izbutisem intotdeauna sa ma conving contrariul . Pentru ceea ce credeam ca voi deveni, dragostea mi se parea o slabiciune nefasta. Imi fagaduiam, cum spuneam pe atunci, o serie de experiente vitale; printre altele, o calatorie in Orient, sau poate chiar in jurul lumii, acceptand orice munca mi s-ar fi propus ca sa-mi castig existenta de la o escala la alta. Indragostit, n-as mai fi fost eu insumi, n-as mai fi fost “liber”, “disponibil”. (…)indragostindu-ma, crizele de melancolie vor disparea, sau cel putin vor deveni suportabile. Atitudinea aceasta ambivalenta fata de dragoste o voi pastra pana mai tarziu in viata.”

Mircea Eliade- Memorii, 1907-1960

Posts created 15

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Related Posts

Begin typing your search term above and press enter to search. Press ESC to cancel.

Back To Top